El: ...
Ea: ADIO!
El: Libertatea...Poate iţi vei da seama într-o zi ce anume caut şi de ce nu am reuşit să găsesc acel lucru alături de tine.
Dar ea nu îl mai aude. A trântit uşa cu putere şi a alergat în pat cu lacrimile şiroind pe obraji. Şi a stat acolo mirosind bluza pe care el a uitat-o. Şi nimeni nu ştie cât timp a durat acea inerţie în care se prăbuşise. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu el, dacă a găsit ceea ce îşi dorea sau nu...
Tot ce îmi mai aduc aminte e că într-o zi am zărit-o de la balconul meu.
Stătea la geam şi zâmbea. Îi zâmbea soarelui, le zâmbea păsărilor, îi zâmbea cerului. Zâmbea lumii întregi, şi întreaga lume îi zâmbea.
Şi atunci şi-a dat seama că adevărata fericire nu depinde de altcineva, ci de ea însăşi. Că lumea nu se va termina niciodată şi că fiecare sfârşit reprezintă un nou început.
Şi asemenea păsării Phoenix ce renaşte mereu din propria-i cenuşă, aşa şi inima noastră poate face acest lucru de multe multe ori. Pentru că "iubirea" nu a fost niciodată sinonim cu "eternitatea" şi asemenea unei flori, iubirea este efemeră. Începe şi se termină. Şi când se termină, nu trebuie să o regretăm, trebuie să fim fericiţi şi să apreciem că măcar o dată în viaţă am simţit iubirea şi spre deosebire de alţi oameni mai puţini norocoşi, noi, cei ce am iubit cu adevărat cândva, chiar cunoaştem măreţia şi frumuseţea acestui sentiment unic şi în acelaşi timp atât de comun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu