Se apropie încet si îi cuprinde fata în palmele sale brazdate de sare. O fixeaza îndelung, lasand sa i-se vada vie dorinta lasciva-n privire. Spune poezii cu parfumul ei, de-a lungul gâtului subtire si o saruta tandru pe umar, iar ea surâde discret. Trece mâna prin parul lui ciufulit, o lasa sa alunece pe fata.. si el o vede dezvelind dintii albi, regulati, incadrati impecabil de buzele pline, dar palma ei e rece, îi strecoara fiori în pori si frica de sfârsit in suflet.. Îsi opreste degetele pe gât, sa-i simta pulsul iar el priveste impasibil cum cu fiecare bataie o învaluie subit o umbra de tristete, odata cu suvitele ei brune care-i acopera fata ce-i devine pala, pala, stearsa, si culorile se contracta, se amesteca si se pierd, striga si se evapora, se contopesc dar se despart în sticla fina de vitraliu incolor, în sticla, sticla de mesel..iar vocea îi devine grava:
- Te iubesc.
Se sterg, dar îi persista-n gând imaginea ei ca un refren dintr-o melodie din care..din care doar atât mai tine minte.
Câte amintiri, ce de amintiri scufundate, cuprinse într-o mare de zbucium, ce curge prin vene prinse-n alge de pacat, cu damf de carne cruda si sânge, cu flux duios catre trecut, si reflux spre viitor ce se zdrobeste violet, se sparge violent de-o stânca din capat de falange..îsi zice, ea nu stie, nu stie cum o port în mine..
Marea mea personala!
..Cum a început totul nu îsi mai aminteste decât vag, ca a promis multe si parca n-ar fi vrut, ca ar fi plâns de fericire dara n-a putut, ca a vrut sa îsi reverse un suflet, dara n-a stiut, n-a mai stiut decât sa-nvete sa taca si n-a mai tinut decât sa-si recunoasca vina-n fiecare epava de idee frumoasa, dezamagire frumoasa si a durut, iar ea i-a varsat o mare de lacrimi în suflet.
O mare personala.
..Dar stie cum s-a terminat.
Îi tremura tigara fumata în doi între degetele lui îngalbenite de tutun. Cu ochii închisi pe genunchii ei si sta sa asculte soapte printre ciocnituri de valuri.
Esti asa dificil si ciudat, dar mi-esti drag si of..esti ca un vis urât, îmi tesi deznadejdea în minte, tesi val de disperare ce mi se lasa peste pleoape. Am obosit sa te tot iert.
Iar când s-a ridicat si l-a lasat sa cada pe spate în nisipul granulat, el a simtit aceeasi pâcla deasa de teama ca firul de fum ce se-nalta din tigara trasa, arsa, trasa-n pieptul apasat de coaste ca o punga-ntru-n pumn nervos - aceeasi teama d-epilog.
Macar ma iubesti?
Si s-a sfârsit.
Când l-a întrebat ultima oara daca o iubeste, el si-a privit venele si a tacut, s-a apropiat de ea si a sarutat-o apasat cu toata greutatea zbuciumului sau. I-a luat mâna moale si a asezat-o pe piept, peste marea lui de suflet: Nu te iubesc, nu simti?
Nu.
Fiindca ea plecase si nu întrebase nimic..
- Te iubesc.
Se sterg, dar îi persista-n gând imaginea ei ca un refren dintr-o melodie din care..din care doar atât mai tine minte.
Câte amintiri, ce de amintiri scufundate, cuprinse într-o mare de zbucium, ce curge prin vene prinse-n alge de pacat, cu damf de carne cruda si sânge, cu flux duios catre trecut, si reflux spre viitor ce se zdrobeste violet, se sparge violent de-o stânca din capat de falange..îsi zice, ea nu stie, nu stie cum o port în mine..
Marea mea personala!
..Cum a început totul nu îsi mai aminteste decât vag, ca a promis multe si parca n-ar fi vrut, ca ar fi plâns de fericire dara n-a putut, ca a vrut sa îsi reverse un suflet, dara n-a stiut, n-a mai stiut decât sa-nvete sa taca si n-a mai tinut decât sa-si recunoasca vina-n fiecare epava de idee frumoasa, dezamagire frumoasa si a durut, iar ea i-a varsat o mare de lacrimi în suflet.
O mare personala.
..Dar stie cum s-a terminat.
Îi tremura tigara fumata în doi între degetele lui îngalbenite de tutun. Cu ochii închisi pe genunchii ei si sta sa asculte soapte printre ciocnituri de valuri.
Esti asa dificil si ciudat, dar mi-esti drag si of..esti ca un vis urât, îmi tesi deznadejdea în minte, tesi val de disperare ce mi se lasa peste pleoape. Am obosit sa te tot iert.
Iar când s-a ridicat si l-a lasat sa cada pe spate în nisipul granulat, el a simtit aceeasi pâcla deasa de teama ca firul de fum ce se-nalta din tigara trasa, arsa, trasa-n pieptul apasat de coaste ca o punga-ntru-n pumn nervos - aceeasi teama d-epilog.
Macar ma iubesti?
Si s-a sfârsit.
Când l-a întrebat ultima oara daca o iubeste, el si-a privit venele si a tacut, s-a apropiat de ea si a sarutat-o apasat cu toata greutatea zbuciumului sau. I-a luat mâna moale si a asezat-o pe piept, peste marea lui de suflet: Nu te iubesc, nu simti?
Nu.
Fiindca ea plecase si nu întrebase nimic..
