
Cu lumina lampei de pe noptiera aprinsa,ea era linistita,pe jumatate adormita si fericita pentru ca el era langa ea,il putea simti,saruta si imbratisa chiar daca el acum dormea.
Se intoarse tacuta si il lua in brate ,pentru a mai savura putin din sansa care i-o dadea inca o data de-a imparti acelasi pat cu el, il acceptase desi stia ca el mintea... Dar nu ii pasa,minciuna asta o tinea in viata...
Gresea de fiecare data cand incerca sa urasca pe cineva doar pentru a nu-l mai iubi. Gresea de fiecare data cand refuza sa ii mai pese doar pentru a uita.
Si toate aceste greseli nu o ajuta cu nimic. Pentru ca oricat de mult a vrut ea sa uite, nu a reusit. Mereu va vrea sa se intoarca, mereu se va intreba "ce s-ar fi intamplat daca...?", mereu se va invinovati pe ea insusi acuzandu-se de faptul ca a mai fi putut ierta inca o data, macar inca o data, pentru ca putea sa ierte, asa cum a mai iertat.
Si apoi altceva din ea iti zice ca nu mai putea accepta situatia de atunci, ca tot ce vroia era sa se elibereze si singura cale era aceea de a lasa totul in urma.
Si pana la urma care e decizia corecta?
Care va fi sfarsitul? Cum ii va comanda inimii sa nu mai bata pentru o singura persoana? Cum va iesi castigatore din lupta asta?
"Ce-a mai ramas din noi?..."